Șeful serviciului de mesagerie Telegram, Pavel Durov, a anunțat vineri că aplicația sa va elimina sau dezactiva unele funcții care ar fi fost utilizate în mod abuziv de către escroci, roboți și infractori, relatează The Guardian și Reuters.
Fondatorul aplicației de mesagerie Telegram, Pavel Durov, investigat în Franța , susține că autoritățile franceze ar fi trebuit să se adreseze companiei sale cu plângerile lor, în loc să-l rețină, numind arestarea sa ”eronată”, relatează The Guardian.
După arestarea fondatorului Pavel Durov, Telegram și-a schimbat radical poziția în ceea ce privește moderarea conținutului.
La câteva zile după ce bărbați înarmați au ucis 145 de participanți la un concert într-o sală de lângă Moscova, în martie, în timp ce apăreau acuzații că atacatorii au fost recrutați pe Telegram, Kremlinul a emis un avertisment sever pentru fondatorul său, Pavel Durov, relatează Reuters.
Bodyguardul lui Pavel Durov este român și îl însoțea în momentul în care acesta a ajuns, sâmbătă, la Paris, dezvăluie postul francez de televiziune TF1, care prezintă culisele arestării șefului Telegram, între timp inculpat în Franța și plasat sub control judiciar pentru 12 infracțiuni. Potrivit sursei, Durov face în Franța obiectul unei proceduri separate, în curs de investigare, pentru violență împotriva copiilor săi. Plângerea a fost făcută de fosta sa parteneră, Irina Bolgar, care locuiește în Elveția și susține că are trei copii cu fondatorul Telegram.
Autoritățile franceze au emis mandate de arestare pentru directorul general al Telegram, Pavel Durov, și fratele său, Nikolai, cofondator al companiei, încă din luna martie, potrivit unui document administrativ francez văzut în exclusivitate de POLITICO.
Arestarea preventivă a șefului Telegram, Pavel Durov, cercetat pentru 12 infracțiuni legate de criminalitatea organizată, a fost ridicată miercuri după-amiază, iar acesta urmează să fie transferat la Palatul de Justiție din Paris în vederea unei eventuale inculpări, relatează Le Figaro.
CEO-ul mesageriei criptate Telegram Pavel Durov este audiat în cadrul unor investigații lansate cu privire la infracțiuni de ”crimă organizată” - între care refuzul de a comunica informații necesare unor interceptări autorizate de lege și asociere de răufăcători - anunță procuroarea Parisului Laure Beccuau, relatează AFP.
Aplicația Telegram se bucură de ușoare creșteri ale numărului de download-uri, cel puțin în anumite țări, după ce fondatorul Pavel Telegram a fost arestat în Franța.
Mogulul tehnologic de origine rusă Pavel Durov a fondat rețele sociale extrem de populare, precum și o criptomonedă, a acumulat o avere de miliarde de dolari și s-a confruntat cu autoritățile din Rusia și din întreaga lume, scrie The Guardian.
Arestarea preventivă a patronului Telegram, Pavel Durov, a fost prelungită după ce acesta a fost arestat pe un aeroport din Paris, un mandat de percheziție fiind emis împotriva sa de anchetatorii francezi pentru diverse infracțiuni legate de serviciul său de mesagerie criptată, potrivit AFP.
Arestat sâmbătă la coborârea din avion pe aeroportul Bourget de lângă Paris, miliardarul franco-rus Pavel Durov este un libertarian declarat, propovăduitor al confidențialității pe internet, dar controversat pentru refuzul de a modera în orice fel rețeaua de Telegram, scrie France Presse.
Miliardarul Pavel Durov, fondator și CEO al aplicației de mesagerie Telegram, a fost arestat sâmbătă seara pe aeroportul Bourget din afara Parisului, a declarat o sursă a postului francez TF1 TV, relatează agenția Reuters.